Oreste

Oreste

Suntem foarte bolnavi. Cu toții…
Când vom înțelege pe deplin ca adevărata moștenire pe care o lăsam generațiilor viitoare, nu sunt banii, zidurile, mașinile sau teoriile noastre, ci grija, iubirea, blândețea și bineînțeles, propriul exemplu existențial, abia atunci vom putea construi ceva durabil, util și frumos, împreuna.
Zorii zilei de mâine se prefigurează de astăzi, dar ce facem noi astăzi?
Muncim departe de cei dragi, ne însinguram, ne lăsam hăituiţi de patimi, ne dușmănim și poate cel mai grav, fugim de sentimente, de emoții, ne lipsim de bucuriile mărunte într-o stupida și sterila așteptare, ca altcineva sa ne ofere tot ce nu știm sau nu putem întreprinde singuri. Și când nu obținem ce vrem, ne frustram, blestemăm și lamentam, în loc sa căutam cu adevărat răspunsurile corecte, întrebărilor care nu ne dau pace…
Copiii noștri cresc, așadar, într-o atmosfera rece, tensionata, conflictuala, iar în cel mai bun caz pentru ei, ne părăsesc căutând normalitatea prin alte părți. Însă, din păcate, cei mai mulți dintre ei, vor perpetua oribila noastră moștenire, făcând din țara asta, o groapa de gunoi mai mare… şi mai trista!
Adevărații vinovați pentru dezastrul naţional suntem noi, părinții care am furnizat copiilor noștri cele mai josnice exemple de comportament: furt, corupție, invidie, mitocănie şi violenta, alcoolism şi alte nenorociri specifice…
Pe mine nu ma mai interesează deloc generația mea, a eșuat aproape în integralitatea ei, însă ma doare sufletul gândindu-ma la tinerii aceștia minunați, abandonați de părinți şi societate, care își caută cu disperare, niște repere morale şi de autoritate, dar nu găsesc decât putreziciune şi trufie…
Suntem foarte departe de însănătoșire…dar cui ii pasa?