Suflet curat, mama!

Suflet curat, mama!

Mama mea suflet curat ,

Mult prea repede -ai plecat

Sufletul îmi arde tare

De a mamei sărutare

Mama mea suflet blajin

Eu la Domnul mă închin

Să te țină în grija sa

Și să-ți lumineze calea.

Calea să fie cu flori ,

Trandafiri și mulți bujori

Florile tu le iubeai

Și tot timpul le vorbeai.

Mama este una-n viață,

Singura ce-ți dă speranță

Eu o voi iubi tot timpul

Că mi-a dat cel mai frumos exemplu.

Mama…

Mama…

Mama de când ai plecat,

Dumneata la îngeri te-ai ridicat

Mai vegheat de acolo mereu

Și la bine și la greu.

Vreau sa știi măicuța mea,

Ca mi-e dor de dumneata

Grea e viata Fără mama

De nu va puteți da seama.

Mi-e greu mama sa trăiesc,

Sa știu ca nu te mai întâlnesc

Offf ,durerea-i asa de mare

De nu- mi găsesc alinare.

Măicuţa mea….

Măicuţa mea….

Te iubesc măicuța mea

Ai fost totul pentru mine,

Știu ca ma veghezi de sus

Și tot timpul mi-ai vrut bine.

Îmi e greu când ma trezesc

Sa n-am cui spune Te iubesc ”

Măicuța mea ai plecat

La îngeri te-ai ridicat.

Măicuța mea îmi e dor

De-al tău suflet călător,

Ai plecat și m-ai lăsat

Cu sufletul îndurerat.

Un tainic zburător!

Un tainic zburător!

Când Sorii cad în mare cu zgomot sfârâind
Și se ridică-n unde, văzduhul aburind
Când seara se ivește, pășind pe-a sale urme
Și mare-nvolburată se zbate larg în spume
Și se răstoarnă-n valuri, cu sânul plin de stele
Ce se ivesc pe cerul, încununat de ele,
Când sar în lături, scânteile de gheață
Apare, sus, pe coastă, un tânăr trist la față
Cu ochii mari, rotunzi, albaștri
Uitându-te în care, vezi luciul său de aștri
Cu părul negru, firav ce zboară în văzduh
Precum un corb ca șoapta se-aruncă cu zăduh
Spre prada ce străluce și tainic ce sclipește
Spre piatra prețioasă ce falnic te orbește;
Iar buzele sunt reci, precum un boț de gheață
Lipsite de suflare, de suflet și de viață,
În fiecare zi apare, când ceasul greu se bate
La căpătâiul zilei, la granița de noapte,
Când luna este plină și cerul e senin,
Când șarpele își varsă dulceața de venin.

El înconjoară-n lung – pământul de trei ori
Și falnic, el privește deasupra, dintre nori,
La fata cea de crai, cu sângele albastru
Născută clar din lacrima scăpată dintr-un astru,
Și ochii lui veghează fecioara de-mpărat
Cum cade ea în noapte culcânduse-n pat
Cum curge părul ei pe umerii săi goi
Cum se ivește sprinten o buclă de fiori
Și cum în somnul său s-așază crini uscați
De-a dragostei uitată rămasau ei uitați,
Iar somnul ei o duce în lumea cea deșartă
În negura adâncă, în lumea cea uitată
Ce se deschide-n noapte, când ceasul greu se bate
La căpătâiul zilei, la granița de noapte,
Când luna este plină și cerul e senin,
Când vipera își varsă dulceața de venin,
Ea vede cum în mare, se-ntinde apa-n lături
Și cum răsună-n coruri ecoul printre cețuri
Ea vede cum se-nșiră, în ropote cumplite
În valuri mari de apă, a mărilor veșminte
Iar el, trecând pe ape, suspină plin de dor
O ia încet de mână, o duce ca în zbor
Ea simte cum s-aprinde, în suflet un mic foc
Dar cade jos în beznă, trezindu-se pe loc.

Atunci încet suspină, iar doru-n oase roade
Căci dimineața vine, schimbând în cerc pe noapte
Iar el în vis se teme, măiestru să apare
Când luna-ncet apune iar soarele răsare,
Și doar atunci când umbra s-așterne pe castel
În visul de fecioară, cercând apare el,
Ea-l vede și se miră, de rara-i frumusețe
De ochii lui albaștri de negrele lui plete
De fața sclipitoare, de trupul său de ceară
De negrele priviri, de dragostea amară.

Ea simte a lui mână, ce-i rece ca de gheață
Și focul ei din suflet se rupe ca o ață
Iar frica o cuprinde, și spaima crud o ține
De inima sa caldă, scăldată în iubire:
“Ești rece ca un mort, atingerea – cumplită
Și sunt precum o stâncă-n mare de valuri strâns lovită,
Iar firea ta e taină în zările senine
Căci vii din altă parte, din negura pustie,
Din locurile care, sunt taine pentru mine
Și sufletul mă doare gândindu-mă la tine!”
Ș-atunci cu glas, răspuns-a el în rânduri
”Sunt cel cea părăsit-a această lume caldă
Precum un boț de gheață, precum un șir de salbă
Căci viața-mi este mumă, iar tata-mi este moartea
Iar eu sunt la răscruce, acolo unde-i soarta;
Dar eu? Sunt doar un vis copleșitor
În taină de tăcere, un tainic Zburător!”

Proprii spini

Proprii spini

Sunt bob răsărit în asta lume

Ce vrea sa înflorească

Uneori mă împiedic in proprii spini

Și plâng căci dor înfipți in mine.

Am căutat propria vindecare

Și te am găsit pe Tine cel ce vindeci lumea

Răstignit pe cruce .

Și Înviat din morți cu moarte pe moarte călcând

Te ai aplecat spre mine bobul rătăcit

Prin mărăcini și mi a arătat Lumina

Și eu în suflet te am răstignit de atâtea ori

Dar Tu m ai iubit a m ai învățat că pot

Răsări și crește că un smochin roditor

Că ai răbdare să mă ierți.

Îmi plec genunchii și plâng

Și tac și mă rog Ție să mă ajuți

Crucea sa o port cu bucurie.

Rugă

Rugă

Dă Doamne celor bolnavi

Descurajați curaj și vindecare

Celor care au uitat de Tine

Luminarea minții și a cugetului

Celor singuri putere să își ducă

Singurătatea întru Tine

Sărmanilor nădejde

Celor care sunt în neînțelegeri

Certuri și scandaluri

Frica Ta și dragostea în inimi

Puterea de a ne ierta între noi

Și nu a purta dușmănie sau ură.

Așează în inima noastră dorul

De a te caută și a veni la Tine

În taina spovedaniei și a

Sfintei Împărtășaniei

Spre Viața de veci.

Amin!

Străin de mamă

Străin de mamă

Fără să știi, o lași să moară.

Te-ncrezi uitării fără seamă,

Neştiind că-n veci, a doua oară,

Vei mai fi prunc pentru-a ta mamă.

Cumplit o doare și nu ține

În inimă răceala ta…

E veșnic soare pentru tine,

Care și stins ți-ar lumina.

O candelă aproape gata,

Stă spânzurată de perete.

O mamă își acceptă soarta

Un joc cu-alunecoase trepte.

Cu ochii țintă spre icoană,

Așteaptă să apară-n prag

Rostindu-i: ,,Sarut-mâna, mamă! „,

Fiul străin, crescut cu drag…

Și te vei ști plângând, copile!

Și vinovat de-o soartă crudă…

La rându-ți pustiit, dar cine

Acum la ,,mama” sa-ți răspundă?

Va fi chiar mâine…Cine știe?

Suflet străin de-acest pământ.

Recunoștința ta târzie

E-o lumânare pe mormânt.