Infidelitate….

Infidelitate….

În seara asta am să îmi spun și eu părerea despre infidelitate. Acolo unde nu este iubire adevărată, este infidelitate. M-am tot contrazis cu femei, bărbați pe această temă. Infidelitatea este o boală, o boală periculoasă pentru cei care au de,aface cu cei infideli. Infideli au mereu dreptate, caută persoane slabe pe care să le manipuleze așa cum își doresc, iar atunci când mai pică în extreme se aprind, iese diavolul din ei și nu va recunoaște niciodată. Infideli nu se vor vindeca niciodată!

Am auzit multe întâmplări de genul…

Suflet curat, mama!

Suflet curat, mama!

Mama mea suflet curat ,

Mult prea repede -ai plecat

Sufletul îmi arde tare

De a mamei sărutare

Mama mea suflet blajin

Eu la Domnul mă închin

Să te țină în grija sa

Și să-ți lumineze calea.

Calea să fie cu flori ,

Trandafiri și mulți bujori

Florile tu le iubeai

Și tot timpul le vorbeai.

Mama este una-n viață,

Singura ce-ți dă speranță

Eu o voi iubi tot timpul

Că mi-a dat cel mai frumos exemplu.

Mama…

Mama…

Mama de când ai plecat,

Dumneata la îngeri te-ai ridicat

Mai vegheat de acolo mereu

Și la bine și la greu.

Vreau sa știi măicuța mea,

Ca mi-e dor de dumneata

Grea e viata Fără mama

De nu va puteți da seama.

Mi-e greu mama sa trăiesc,

Sa știu ca nu te mai întâlnesc

Offf ,durerea-i asa de mare

De nu- mi găsesc alinare.

Înțelegem… Învățam…

Înțelegem… Învățam…

Acum ne arată că atașat fiind de lucrurile materiale, pierzi profunzimea emoțională și înălțarea spiritului, că atașarea te ancorează în teluric și nu mai poți să privești spre înălțimi.

Acum înțelegem că am atras aceeași vibrație ca cea pe care am emis-o.

Acum învățam să ne ascultăm sufletul și că ascultarea ne disciplinează, ne face răbdători și ne redisponibilizează.

Acum ne dăm seama că abundența unor lucruri, chiar și rele, ne determină să nu le apreciem, dar absența lor ne trezește aprecierea.

Acum ne învață să acordăm atenție sufletului și trupului, și să pricepem semnalele lor.

Acum ne apropiem de mintea noastră, dând naștere faptelor celor bune, dar și de inima noastră, dând naștere sentimentelor nobile.

Acum avem încredere doar în ziua de azi, căci mâine poate fi o păcăleală.

Acum pricepem că am alergat toată viața după avuții ca să constatăm că am fost tot timpul bogați, având viată.

Acum înțelegem că ajutorul apare întotdeauna atunci când nu mai ai nicio speranță și că ajutorul nu întârzie niciodată, căci Dumnezeu veghează fiecare pas al nostru. Dar ajutorul te obligă la responsabilitatea de a deveni la rându-ți ajutor pentru altcineva. Că ajutorul nu are preț, însă dacă nu-l primești te poate costa, uneori, viața.

Acum binele poate fi asociat cu morala din viața privată a fiecăruia și cu etica din viața publică. Rezultă că trebuie să-ți păstrezi inima și acțiunile în spiritul binelui în orice context, menținând armonia și atitudinea fermă.

Acum pricepem că boala slăbește forța trupului, dar întărește înmiit mărirea sufletului.

Acum am înțeles că atunci când înveți să trăiești numai în prezent, sufletul se înseninează.

Acum avem sufletul și trupul mai liniștite, fiind lipsite de atâtea obiective ce trebuiau atinse, astfel ne descoperim și intrăm în contact cu Divinitatea.

Acum învățam să fim noi înșiși, căzând rând pe rând toate măștile și dezvelindu-l pe cel adevărat.

Acum apreciem clipa trăită, clipa pe care poți să o cuprinzi într-un unic clipit al pleoapei, dar care poate avea un impact major pentru întreaga viată.

Acum înțelegem mai bine că Dumnezeu le-a dăruit oamenilor membre superioare și inferioare, dar unii s-au născut cu aripi.

Acum apreciem că darul cel mai prețios nu este cel pe care îl primești, ci cel pe care îl oferi.

Acum ne dăm seama că evoluția tehnologică, din ziua de azi, a condus la involuția sufletului.

Acum ne gândim la faptul că evenimentele omului nu sunt strict personale pentru că ele se produc numai în urma interacțiunii umane.

Acum medităm la fericire, căci fericirea este comoara din sufletul nostru, dar ca orice comoară…este ascunsă și-atunci trebuie să luăm lecții de arheologie de la bucuria adusă de fiecare clipă a noastră când am râs și ne-am simțit ușurați. Numai așa îndepărtăm bolovanii grijilor și neajunsurilor, și pătrundem în craterul în care se ascunde fericirea individuală; căci fericirea mea nu poate fi egală cu fericirea ta.

Acum iubirea deschide orice ușa, topește ghețarii inimii și dă aripi sufletului nostru, legându-l de speranță.

Acum te gândești mai profund la tine și constați că înainte de toate ai un nume care, deși e comun, te face unic. Atunci mergi dincolo de nume, dincolo de cei ce ți l-au ales, dincolo de neam și-ai să-ți cunoști adevărata zămislire care-i făcută dintr-o mare Iubire pentru OM.

Acum lumea este în schimbare, dar noi trebuie să rămânem aceleași ființe pline de iubire și dăruire, căci doar prin asta vom dăinui.

Acum lipește de inima ta timbrul Iubirii și trimit-o ca pe o scrisoare ce conține cuvinte de alinare și încurajare tuturor celor cu care interacționezi, și nu numai. Trimit-o întregului Univers.

Acum noi suntem salvatorii și salvații, prin faptul că ne ajutăm reciproc și, la rândul nostru, suntem ajutați de Dumnezeu, căci fără de El n-am putea avea niciunul dintre cele două atribute.

Acum nimic nu este întâmplător, ci totul se petrece conform planului Divin. Fiecare dintre noi este acolo unde trebuie să fie și interacționează cu oamenii deja prestabiliți pentru a fi întâlniți. Totul este un puzzle perfect.

Acum știm că orice situație a vieții este o ecuație cu mai multe necunoscute, numai că Dumnezeu este cel mai bun matematician și o va rezolva repede.

Măicuţa mea….

Măicuţa mea….

Te iubesc măicuța mea

Ai fost totul pentru mine,

Știu ca ma veghezi de sus

Și tot timpul mi-ai vrut bine.

Îmi e greu când ma trezesc

Sa n-am cui spune Te iubesc ”

Măicuța mea ai plecat

La îngeri te-ai ridicat.

Măicuța mea îmi e dor

De-al tău suflet călător,

Ai plecat și m-ai lăsat

Cu sufletul îndurerat.

Fericirea se definește…

Fericirea se definește…

Cu cât înaintezi în vârstă, fericirea se redefinește de la an la an. Cu cât observi mai mult din ce ai, în comparație cu alții, cu atât e mai puțin necesar să ți se întâmple ceva spectaculos, pentru a te declara fericit sau norocos, împlinit sau mulțumit. Azi sunt fericită că mama mă strigă să-mi spună încântată că a făcut sarmale. Nu sunt bucuroasă că am sarmale, sunt fericită că o am pe ea, aici. Nici nu am poftă de sarmale, am chef să o aud pe ea, reală, nu la telefon, nu în amintiri. Sunt bucuroasă că mă cheamă tata să îl învăț cum să umble pe Facebook, că am șansa să-l învăț și eu ceva, pe lângă câte m-a învățat el. Și l-a făcut pentru mine… să mă aibă peste tot. Încă învăț. Încă îi am. Nu știu cui să mulțumesc, dar mă voi strădui să îi merit până la final…